Papa Francisc:,,Unii nu vor să aibă copii, dar au câini şi pisici care iau locul copiilor”.
Papa Francisc îi consideră egoişti pe cei care preferă să adopte un câine sau o o pisică în loc să facă copii. Suveranul Pontif şi-a manifestat îngrijorarea faţă de scăderea accentuată a natalităţii, în prima audienţă din 2022.
„Astăzi, asistăm la o formă de egoism. Vedem că unii nu vor să aibă copii. Uneori au unul, şi atât, dar au câini şi pisici care iau locul copiilor. Poate vă face să râdeţi, dar este o realitate. Aceasta echivalează cu negarea paternităţii şi a maternităţii şi ne diminuează, ne ia umanitatea prin urmare civilizaţia îmbătrâneşte fără umanitate pentru că pierdem bogăţia paternităţii şi a maternităţii, iar patria este cea care are de suferi″, a spus Papa la prima audienţă generală săptămânală din acest an.
Suveranul Pontif a îndemnat, de asemenea, cuplurile care nu pot avea copii „să ia în considerare adopţia″, potrivit ştirileprotv.ro.
„A avea un copil este întotdeauna un risc, dar există un risc mai mare de a nu avea unul, de a nega statutul de părinte″, a spus papa, făcând apel la credincioşi „să nu le fie frică″.
Sunt cuvintele Papei de la care a plecat o adevărată furtună. În faţa a mii de credincioşi, suveranul Pontif a criticat oamneii care nu au copii, dar au pisici şi câini.
Papa Francisc: Nu trebuie să ne temem să adoptăm. Să ne asumăm „riscul” de a primi un nou membru al familiei. Este vorba despre un fel de egoism.
Papa, care intră în al 9 lea an de pontificat, şi-a ales, în momentul numirii, numele sfântului protector al animalelor. Poziţia avută în faţa pelerinilor de la Vatican i a înfuritat cu atât mai mult pe iubitorii de animale.
Un preot i-a amintit Papei că decizia de a avea un copil trebuie să fie o alegere, nu o obligaţie, dar şi că interzicerea avortului nu va crea mai multe familii iubitoare pentru copii.
• „Printre români, părerile sunt împărţite. au fost doar câteva dintre comentariile românilor.
• Suflete sunt şi unii şi alţii.
• Sunt de acord să fie adoptaţi copii că sunt atâţia amărâţi, dar şi animalele trebuie adoptate şi ele.
• Adică au căţel şi nu au copil? Aici nu sunt de acord”,
Declaraţiile Suveranului Pontif nu sunt o premieră. A denunţat în repetate rânduri scăderea dramatică natalităţii şi aplecarea omului modern către carieră şi prioritizarea câştigurilor financiare în faţa familiei.