La ce bun să vorbești patru limbi dacă nu poți spune „bună dimineața” într-un lift?
De André J. Gomes.
Competitivitatea fără educație ne transformă în bestii periculoase. „Dă-te la o parte sau te calc în picioare” este mesajul. La un moment dat în istorie, lumea a decis să înțeleagă „competitivitatea” ca pe ceva asemănător cu vechea zicală „fiecare pentru sine”. Ce păcat.
Am impresia că această înșelăciune este una dintre principalele cauze ale nefericirii în care ne-am băgat.
În mijlocul acestei concepții greșite, a fi competitiv înseamnă a trăi împotriva celorlalți, a dori totul și a dori totul înaintea tuturor.
În acest fel, un batalion competitiv își așteaptă cu nerăbdare rândul să se avânte, să profite de oportunitate cu dinții și unghiile, să-și demonstreze valoarea, să facă lucrurile să se întâmple. Și toate acestea înseamnă „a călca peste orice si oricine”… oricine se află în fața sa.
În sesiunile de training și în cadrul prelegerilor, experții în auto-ajutorare repetă „ești special pentru că ai fost singurul spermatozoid care a ajuns la ovulul mamei tale” și alte prostii. Dar aproape nimeni nu spune lucrul esențial: „educația, respectul, etica și onestitatea fac lumea un loc mai bun”.
Fără aceste valori, a fi competitiv este o rușine! O persoană competitivă și lipsită de maniere, lipsită de respect, lipsită de etică și necinstită este un monstru. Punct! Nu au scrupule sau limite. Vor face orice în numele obiectivelor lor.
Adevărul este că o competiție fără educație ne transformă în bestii periculoase.
Mesajul este „Dă-te la o parte sau te calc în picioare”.
În această competiție haotică, învățăm să vorbim engleză, germană, spaniolă, mandarină, dar uităm cum să spunem „bună dimineața” într-un lift!
„Cutare e poliglot!” Știu cum să preseze, să mintă, să jignească și să șantajeze în patru sau cinci limbi! La ce bun asta?
Empatia, simpatia, fraternitatea și alte asemenea comori sunt considerate gunoaie printre cei extrem de competitivi…
A fi amabil este văzut ca o demonstrație de vulnerabilitate. Competitorul nemilos se încruntă și îi calcă pe toți în picioare. Între noi fie vorba, la fel de rău ca un învins înrăit este un câștigător teribil!
Zilele trecute, la petrecerea de ziua fiului meu, la un bufet pentru copii, doamnele care organizau divertismentul au jucat cu copiii vechiul joc de-a „scaunele muzicale”. În runda finală, în competiția pentru ultimul loc, au rămas un băiat și o fată. Ca un gladiator, pentru a câștiga lupta, băiatul de nouă ani a împins-o pe fată atât de tare încât a rănit-o.
Fata a plecat plângând, cu genunchii zgâriați, iar băiatul a fost sărbătorit de prietenii săi.
E trist, dar e adevărul. Frenezia de a câștiga cu orice preț ne transformă, la orice vârstă, în niște idioți completi. Plini de motivație și energie, modelați de reguli și clișee neurolingvistice uzate, dar atât de uituci de evidentul: mai important decât să fii mai bun decât celălalt este să-l tratezi mai bine pe celălalt.
