Știrul – buruiana care crește peste tot, poate opri dezvoltarea tumorilor ,însa mulți nu știu.

Știrul – buruiana care crește peste tot, poate opri dezvoltarea tumorilor ,însa mulți nu știu.

Ştirul, buruiana de care ne împiedicăm la tot pasul şi cu care nu ştim cum să facem să scăpăm de ea din grădini, este o plantă subestimată. A fost şi este considerată încă hrana porcilor şi a săracilor, dar se pare că este una dintre sursele de hrană ale viitorului.

Nu numai că ştirul este o buruiană comestibilă foarte răspandită în bucătăria asiaticilor şi a latino-americanilor, dar este şi un medicament natural cu multiple întrebuinţări terapeutice. Nu degeaba este considerată planta nemuririi, ştirul are acţiune antioxidantă, antitumorală şi ajută şi în diete, pentru calitatea superioară a proteinolor conţinute. Găsim ştir la magazinele cu produse naturiste şi merită încercat ca remediu, dar şi ca aliment cu gust deosebit. 

Acţiune antitumorală

Ştirul este o extraordinară sursă de squalen, compus care se obţine în principal din ficatul de rechin şi de balenă. Studii recente au arătat că uleiul de ştir este de 8 ori mai bogat în squalen decît cel din ficat de rechin. Squalenul este un compus antioxidant extrem de puternic, care are printre altele capacitatea de a ajuta la epurarea organismului, la înlăturarea efectelor nocive ale poluării mediului. Cercetări recente au arătat rolul squalenului în inhibarea dezvoltării vascularizării tumorilor şi deci în reducerea extinderii metastazelor şi în stagnarea dezvoltării tumorilor maligne la sîni, plămîni, prostată şi creier, iar în anumite cazuri chiar s-a constatat eradicarea tumorilor. De asemenea, squalenul este implicat în controlul alergiilor, astmului, diabetului, candidozelor, inflamaţiilor şi are o contribuţie importantă la îmbunătăţirea memoriei şi a funcţionării creierului în general.

Uleiul de ştir, bun în diabet

De la ştir se consumă partea verde, tînără, dar şi seminţele. Frunzele sunt delicioase sub formă de salată, iar seminţele sunt bune de cules atunci cand se scutură uşor. Sub formă de infuzii şi decocturi din boabe, ştirul este benefic în bolile de ficat şi inimă, pentru combaterea infecţiilor şi tulburărilor gastro-intestinale, anemie, beri-beri, diabet, obezitate, boli de piele, stomatită, parodontoză, ulcer, ateroscleroză. Au existat cazuri cînd copii bolnavi de enurezis (eliminarea involuntară a urinei) s-au vindecat cu ceai de ştir într-o săptămană.

Frunzele tinere și semințele de știr au fost folosite mii de ani în alimentație și pentru proprietățile lor medicinale. Este o plantă bogată în vitamina A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E, riboflavină, acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc, cupru și magneziu.ceaiului, nu se mai consumă nimic, nici lichide, nici alimente. Durata recomandată a tratamentului este de două săptămâni.

Dacă după cele două săptă­mâni rezultatele nu apar, tratamentul tre­buie reluat o săptă­mână mai târziu.

Decoct împotriva anemiei

            Peste 15 grame de rădăcină sau tulpină de ştir zdrobită se toarnă 200 ml apă clo­cotită. Vasul cu infuzia se aşează într-un alt vas cu apă şi se fierbe timp de 30 de minute, pe aburi. Se lasă la răcit şi se stre­coară. Se consumă câte o treime de ceş­cuţă, de trei ori pe zi, înainte de mese.

Băi calmante pentru tulburări nervoase

La 300-400 grame de pulbere de ştir se toarnă 2 litri de apă clocotită. Se fierbe într-o cratiţă timp de 15 mi­nute, apoi se lasă la răcit şi se strecoară. Fiertura se adaugă în apa din cada de baie. Această îmbăiere este recomandată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 20-30 de minute. Este benefică şi pentru diverse boli de piele, alergii şi erupţii cutanate. Pentru a-i spori efectul, se poate adăuga şi muşeţel.

Întinerirea şi revigorarea trupului

Tratamentul este foarte util pentru eliminarea toxi­nelor, a radionuclizilor ajunşi în corpul uman din atmo­sferă sau ca urmare a terapiilor prin raze, a nitraţilor şi nitriţilor prezenţi în mai toate produsele alimentare.

Se iau în părţi egale tulpină sau frunze de ştir proas­pete, frunze de mentă, flori de muşeţel şi urzică, fără a se depăşi în total 500 de grame. Toate se mărun­ţesc şi se amestecă bine, până ce aproape devin o pastă.

Peste 2-3 linguri din acest amestec se adaugă o jumă­tate de litru de apă clocotită şi se lasă la infuzat timp de 2-3 ore. Se strecoară şi se bea un pahar, înainte de cul­care, adăugând o linguriţă de miere. Restul amestecului se fierbe pe baie de abur, timp de 10-15 minute, şi se con­sumă câte un pahar, cu o jumătate de oră înainte de mese. Tratamentul continuă fără a depăşi cele 500 g de amestec din plante.

Poate fi repetat după 2-3 ani.

Pregătirea în casă a uleiului de ştir

            Doar bine, fără urmă de rău…

Uleiul de ştir poate fi preparat şi la domiciliu, pro­prie­tăţile extrasului fiind aceleaşi cu cele din industria producătoare de uleiuri. Astfel, este mult mai ieftin, evitându-se totodată riscul achiziţionării unor produse contrafăcute. Este benefic persoanelor care suferă de diabet, boli ale sistemului cardiovascular, ale tractului gastro-intestinal, cu afecţiuni de ficat şi rinichi.

Ulei din seminţe de ştir prăjite

Mod de preparare: 100 de grame de seminţe de ştir se prăjesc foarte puţin într-un vas termorezistent din sticlă, până ce se simte o uşoară aromă, apoi se zdro­besc cu un pisălog din lemn. Pulberea obţinută se ames­tecă bine cu 250 de ml ulei de măsline şi se toarnă într-un recipient de sticlă. Se închide cu un dop şi se lasă într-un loc răcoros, timp de o lună, agitând sticla zilnic. Uleiul poate fi folosit când devine uşor trans­parent. Se păstrează la frigider, maxim un an.

Ulei din seminţe de ştir neprăjite

Totul se prepară în vase de sticlă sau de porţelan, fără a folosi ustensile de metal. Într-un astfel de vas, se amestecă foarte bine seminţe de ştir cu ulei de măs­line, în proporţie de 1:1. Se toarnă în sticle, se închi­de ermetic şi se lasă într-un loc întunecat şi răcoros, timp de o lună şi jumătate, agitând periodic recipientul. Uleiul obţinut se filtrează şi se conservă până la maxim 12 luni, la frigider.

Pentru a împiedica oxidarea extrac­tului şi, prin ur­mare, pier-derea proprietăţilor sale tera­peutice, uleiul tre­buie păstrat la întu-neric, închis erme­tic, evitând contactul prelungit cu aerul.

Se administrează câte o jumătate de linguriţă de ulei, cu 15-20 de minute înainte de micul dejun şi cină.

Alții au mai citit și

error: Conținutul este protejat!