România, țara care a avut prima rafinărie din lume și primul oraș iluminat public cu petrol lampant.
Ploieştiul a stabilit, la 1857, o premieră mondială, devenind primul oraş din lume cu rafinărie. „Fabrica de gaz“ a fraţilor Mehedinţeanu a fost pornită cu echipamente din Germania şi, în acelaşi an, calităţile petrolului lampant obţinut la Ploieşti au făcut ca proprietarii să câştige prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz a Bucureştilor.
România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale. „The science of petroleum“ certifică în 1938, faptul că România a fost prima ţară din lume cu o producţie de petrol de 275 de tone înregistrată în statisticile internaţionale. A fost urmată de SUA în 1859, de Italia în 1860, de Canada în 1862 şi de Rusia în 1863.
Întâiul succes mondial al industriei petroliere româneşti este construcţia, în ţara noastră, a primei sonde petroliere (pompe de petrol), în 1861, la Lucăceşti (Bacău). Pompele, care forau la o adâncime de 150 de metri, foloseau o metodă rudimentară de rafinare a petrolului asemănătoare cu cea folosită la obţinerea ţuicii în cazane artizanale.
Interesant este că, până pe la 1860, principalii exploatatori de ţiţei fuseseră ţăranii liberi, cunoscuţii fântânari, băieşi sau gropari, denumiri provenind direct din îndeletnicirile lor. După 1860 însă, când exploatarea „aurului negru” a început să necesite capitaluri tot mai importante, rolul ţăranilor a scăzut în favoarea proprietarilor unor bogate terenuri petrolifere, de regulă în aria judeţelor Prahova şi Dâmboviţa.
Instalaţiile rafinăriei erau destul de primitive, toate utilajele fiind formate din vase cilindrice din fier sau fontă, încălzite direct cu foc de lemne. Aceste utilaje au fost comandate în Germania firmei Moltrecht ce construia cazane pentru fabricarea uleiurilor din şisturi bituminoase.
Distileria de petrol a lui Marin Mehedinţeanu a fost construită pe o suprafaţă de 4 ha şi avea o capacitate de lucru pe an de 2.710 tone (în medie 7,5 tone/zi).
Controverse privind localizarea rafinăriei
Potrivit istoricilor prahoveni, locul unde a fost instalată „fabrica” a fost multă vreme controversată, atât în paginile publicaţiilor petroliere (precum, în rândul întâi, imbatabilul „Moniteur du Pétrole Roumain”, 1900-1948), cât şi în lucrările de istorie, care au situat-o consecvent la Râfov, lângă Ploieşti, pentru ca, în 1970, profesorul Mihai Apostol să stabilească cu precizie că era în discuţie „marginea oraşului Ploieşti, în apropiere de actuala gară Ploieşti-Sud, pe unde vine bariera Râfov“.
Acelaşi profesor vorbeşte de funcţionarea rafinăriei tot „la bariera Râfov (str. Buna Vestire, nr. 174), rămasă în proprietatea familiei Mehedinţeanu, mai precis a succesorilor lui Marin (decedat în 1861), care la 1899 au vândut-o unui anume M. Mitrany.
În 1857, apare o a doua rafinărie la Ploieşti (falimentată după numai câţiva ani), la „bariera Rudului” – proprietatea lui Eduard Madasch.
Potrivit lui Mihail Sevastos, autorul monografiei Ploieştilui, în etapa ulterioară, harta Ploieştilor a fost îmbogăţită cu noi rafinării, în 1866, 1879, 1872, 1880, 1884, 1894, 1905, 1906 şi 1910, pentru ca în 1937 numărul lor să ajungă la un total de 15.
Petrolul produs la Ploieşti a iluminat Capitala
În baza producţiei rafinăriei, fraţii Teodor şi Marin Mehedinţeanu au avut posibilitatea să obţină prin licitaţie concesiunea pe mai mulţi ani a iluminării cu gaz lampant a Bucureştilor (1857) şi, respectiv, a Ploieştilor (1860).
Şi, astfel, Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul lampant produs la Ploieşti avea calităţi deosebite: era incolor şi inodor şi ardea cu o flacară luminoasă de intesitate şi formă constantă, fără fum şi fără să lase cenuşă sau compuşi răşinoşi în fitil. Celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiţă sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an. Oferta de 336 de lei pentru fiecare felinar elimina orice concurentă. Începând cu 1 aprilie 1857, Bucureştiul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.
În anul 1880 , producţia de petrol a României atingea 15.900 de tone, iar statul român adoptă în 1895 o primă lege a minelor, care deschide drumul capitalurilor străine în industria petrolieră românească şi duce la apariţia celor mai importante companii petroliere româneşti.
Prima companie petrolieră de anvergură a fost Steaua Romană, înfiinţată cu capital german în 1895. În 1897, compania petrolieră construieşte la Câmpina, Prahova (zona în care Steaua Română deţinea un total de 305 hectare de câmpuri petroliere) cea mai mare şi mai modernă rafinărie din Europa. Capacitatea de rafinare a rafinăriei Steaua Română a fost la început de 1.200 de tone pe zi.
Alte premiere înregistrate de industria petrolului din România:
– România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină încă din anii 1900.
– În 1904 se înfiinţează prima şcoală din lume de maiştri sondori la Câmpina . Ulterior şcoala va pregăti şi maiştri rafinori.
– În 1934, sonda nr.1 a societăţii Creditul Minier atinge cea mai mare adâncime din ţară în zona de extracţie de la Chiţorani, Prahova (3.300m). În 1938, sonda 13 a companiei Astra Română stabileşte un nou record de 3.644 de metri în zona de foraj de la Boldeşti, Prahova.
– În 1937, România deţinea locul 7 în lume privind rezervele mondiale de petrol, după URSS, USA, Irak, Iran, Venezuela, Indiile Olandeze, estimându-se o rezeră de 95.000.000 tone, rezultând 5,4% din rezervele mondiale.
Ploieşti, „capitala aurului negru“
Exploatarea resurselor de petrol, începută în jurul Ploieştiului în secolul XIX, construcţia primei rafinării din lume, în 1856, şi dezvoltarea rapidă a unei industrii care a făcut din oraşul aflat la 60 de km de Bucureşti cel mai mare producător de petrol din Europa, au consacrat Ploieştiul cu un supranume de necontestat, „capitala aurului negru”.
sursa articol:
https://adevarul.ro/stiri-locale/ploiesti/fascinanta-poveste-a-primei-rafinarii-din-romania-1606129.html
