Pedeapsa pe care o primeau femeile care barfeau în Evul Mediu.

Pedeapsa pe care o primeau femeile care barfeau în Evul Mediu.

FEMEILE ACUZATE CĂ RĂSPÂNDESC ZVONURI, BARFE  SAU CĂ VORBESC PREA MULT AU FOST FORȚATE SĂ POARTE CĂPĂSTRU DE METAL PE FAȚĂ

Capastrul de metal era o cușcă de fier plasată peste fața unei femei, folosită pentru a le pedepsi pe cele care înșelau, bârfeau sau vorbeau prea mult. Căpăstrul era prins pe cap și introdusă o bucată de metal proeminentă în gură, și în acest fel nu puteau sa vorbească sau să mănânce.

La fel ca în zilele noastre, oamenilor din Evul Mediu le plăcea se bârfească. Singura diferență este că în acele timpuri această practică era aspru pedepsită. Astfel, femeile care se certau cu vecinii,  barfeau, nu  își ascultau soții reprezentau un adevărat pericol pentru societate.
Când vine vorba despre consecinţele bârfitului, trecutul utiliza o metodă de a pedepsi răspândirea zvonurilor. De exemplu, una dintre pedepse, numită şi „Căpăstrul lui Scold”, consta în aplicarea unui dispozitiv terifiant, în scopul de a pedepsi femeia pentru calomnie şi bârfă. În marea majoritate a cazurilor, femeile erau cele pedepsite în acest mod chiar de către soții lor.

În Scoția, pedeapsa era și mai dură, deoarece femeile care ajungeau să poarte căpăstrul erau plimbate pe străzi, iar ceilalți oameni le jigneau, le scuipau și le condamnau.

Ilustrație care înfățișează o femeie umilită public pe străzile orașului, fiind dusă de sot, în 1655.Ocazional se punea un clopoțel pe vârful căpăstrului pentru a atrage mai multă atenție în timpul plimbării.

 

Pedepsa a apărut în Scoţia, prin anii 1500 şi a fost rapid preluată în Anglia şi unele ţări europene, cum este Germania, şi oraşe ca Bruxelles. Se credea că numai prin durere şi suferinţă o persoană şi-ar putea recăpăta inocenţa după comiterea unei infracţiuni.

Uneori, femeile erau înlănțuite de un cârlig atașat de șemineu acasă până când „își învățau lecția” sau erau purtate prin oras de către soti cu cusca peste fata pentru a fi umilite.

În perioada medievală, multe instrumente au fost făcute pentru tortură, umilire și interogatoriu. Aceste torturi crude au fost acceptate de toată lumea. Oamenii credeau că durerea poate determina nevinovăția sau vinovăția cuiva. Nu existau legi care să protejeze prizonierii și pe cei acuzați de tortură.

Alții au mai citit și

error: Conținutul este protejat!