Nu lăsa pe alții să-ți calce în picioare bunătatea: Cuvinte înțelepte.
„Bunătatea este ceea ce surzii aud, orbii văd și cei slabi o folosesc.”
Se spune că bunătatea este un limbaj pe care toată lumea îl înțelege. Chiar și un câine bătrân își amintește de afecțiune. Chiar și un călător obosit este recunoscător pentru o bucată de pâine și o cană cu apă. Dar cu oamenii este mai complicat.
Unii acceptă bunătatea ca pe un dar, alții – ca pe o resursă la care se pot întoarce oricând, fără „mulțumesc”.
Sfat: Bunătatea este putere și trebuie folosită cu înțelepciune.
Este ca sarea – va îmbogăți puțin gustul, prea multă va strica mâncarea. Dă-i doar atât cât sa să nu se poata obișnui cu ea , altfel vor înceta să o perceapă ca pe un dar, vor începe să o considere ca pe o datorie de a ta.
Calea de mijloc: între o persoană bună și un egoist.
„Dacă Pământul ar fi puțin mai departe de Soare, am îngheța. Dacă ar fi puțin mai aproape, am arde. Viața este la mijloc.”
Oamenii iubesc extremele. Unii sunt siguri că cel mai important lucru este să fii amabil întotdeauna și cu toată lumea. Alții – că trebuie să ai grijă doar de tine. Ambele ajung adesea la același sfârșit – oboseală și singurătate.
Într-o veche parabolă, un om bun și un om egoist s-au întâlnit după moarte și L-au întrebat pe Dumnezeu de ce viețile lor s-au sfârșit la fel. Iar Dumnezeu a răspuns:
„Pentru că omul bun a trebuit să învețe egoismul, iar omul egoist a trebuit să învețe bunătatea. Numai așa se putea găsi o cale de mijloc.”
O persoană bună, lipsită de capacitatea de a proteja limitele personale, se transformă rapid într-o sursă din care se trage spre fund. Un egoist, neștiind cum să dăruiască, se condamnă la golul din jurul său. Și doar mijlocul de aur – capacitatea de a spune „nu” și, în același timp, de a rămâne om – dă puterea de a trăi fără amărăciune și fără epuizare.
Nu confunda bunătatea cu mila și naivitatea.
„Cel mai mare bine nu este să împarți bogăția cu cel care suferă, ci să-l ajuți să o găsească pe a lui.”
Mila se deghizează adesea în bunătate. Dar o face pe persoană mai slabă, nu mai puternică. A da un ban cuiva care poate munci nu este bunătate, ci indulgență. A-i da o bere unui bețiv nu este grijă, ci permisiunea de a se autodistruge și mai mult.
Un pește va potoli foamea unei persoane flămânde pentru o zi, iar o undiță – pentru toată viața.
Principalul lucru: dacă „bunătatea” ta nu o face pe cealaltă persoană mai puternică, va deveni doar un instrument convenabil pentru ea. Și apoi, într-o zi, vei înțelege că ajutorul tău nu a adus nici recunoștință, nici schimbări.
Înțelepciunea evreiască ne învață: bunătatea nu este o sursă nesfârșită din care oricine se poate inspira, ci un dar care necesită o îngrijire atentă. Pentru a fi apreciată, ea trebuie cheltuită nu pe orice, ci doar pe ceea ce aduce cu adevărat roade.
Și dacă într-o zi va trebui să alegi între a-i mulțumi pe toți și a te proteja pe tine însuți, alege-te pe tine însuți. Acesta va fi cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru lume.
Ce părere ai despre asta? Spune-ti parerea în comentarii!
