Nicolae Paulescu, romanul care a descoperit insulina si care merita premiul Nobel
Nicolae Constantin Paulescu a fost un medic si fiziolog roman, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic care avea sa fie denumit ulterior insulina.
Nicolae Constantin Paulescu s-a nascut la 8 noiembrie 1869 in Bucuresti. A urmat clasele elementare la „Scoala primara de baieti nr. 1 si in 1880 s-a inscris la „Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi in 1888.
Inca din anii liceului, a dovedit o deosebita inclinare pentru stiintele naturale, pentru fizica si chimie, precum si pentru limbile straine, clasice si moderne.
Nicolae Paulescu s-a născut la București, unde a urmat studiile preuniversitare, pentru ca, mai apoi, să le urmeze pe cele academice la Paris, obținând nu mai puțin de trei doctorate – în medicină, știință și în chimie biologică.
A profesat, vreme de câțiva ani, ca medic în Franța, însă a preferat să se întoarcă în țara natală, refuzând o carieră universitară pe meleaguri străine. S-a întors în țară, deși putea să stea în Franța.
În România, Paulescu a fost profesor universitar la Facultatea de Medicină, punându-și semnătura pe un tratat de fiziologie în trei volume, demn de toți laurii (1919-1921).
In 1916, Paulescu a obtinut un extras apos de pancreas care, injectat unui caine cu diabet, a dus la scaderea glucozei in sange. Dupa primul razboi mondial, si-a reluat cercetarile si a reusit sa izoleze hormonul pancreatic antidiabetic, pe care l-a denumit pancreina.
„Pancreina” brevetata de Paulescu in aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat partial prin adaugare de acid clorhidric și soda caustica. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor sai numai sub forma de clisma si nu a avut nici un efect asupra glicemiei.
Insulina a fost extrasa si purificata pentru prima oara de biochimistul canadian James B. Collip, in decembrie 1921, prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter și din nou alcool. Acest extract si-a dovedit eficacitatea in mod spectaculos incepand din ianuarie 1922, cand a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de la Toronto General Hospital.
In sesiunea din 23 iulie 1921 a Societatii de Biologie, Nicolae Paulescu a prezentat in patru comunicari rezultatele cercetarilor sale privind actiunea extractului pancreatic in cazurile de diabet.
Cercetarea despre separarea unui principiu activ antidiabetic din pancreas, pe care il denumeste pancreina a aparut si in numarul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revista care aparea in Franta si Belgia.
In anul 1922, Paulescu obtine, de la Ministerul Industriei și Comertului din Romania, brevetul de inventie nr. 6255 intitulat „Pancreina si procedeul sau de fabricare”
In nici una din publicatiile sale, Nicolae Paulescu nu aminteste de experimentele similare publicate de Israel Kleiner in 1915 și 1919. Nu se stie daca Paulescu stia despre cercetarea savantului evreu, insa trebuie precizat ca opiniile sale antisemite au fost dintotdeauna cunoscute si sustinute fatis.
Publicatiile stiintifice ale lui Paulescu au precedat cu 8-10 luni anuntarea de catre savantii canadieni Fr. Grant Banting si Ch. Herbert Best a descoperirii insulinei.
Bazandu-se pe o traducere incorecta a textului articolelor publicate, Banting si Best neaga influenta rezultatelor la care ajunsese profesorul Paulescu si afirma ca, desi Paulescu a demostrat eficacitatea extrasului pancreatic in a reduce cantitatea zaharului sau a ureei din sange a animalelor diabetice, el ar fi declarat ca injectiile nu ar avea efect.
Comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicina din anul 1923 ii recompenseaza pe Frederick G. Banting si John Macleod pentru demonstrarea primului tratament eficace pentru diabet la om.
In discursul de primire a premiului Nobel, Banting si Macleod au recunoscut contributia lui Paulescu in descoperirea insulinei.
La aproximativ 10 luni de la descoperirea profesorului român Paulescu, doi cercetători canadieni, medicul Frederik Grant Banting si Ch. Herbert Best, care lucrau în laboratorul profesorului J. MacLeod, au anunţat descoperirea insulinei. În 1923, oamenii de ştiinţă i-au propus pe canadienii Frederik Grant Banting şi J. MacLeod, la premiul Nobel pentru fiziologie si medicină pentru meritul de a fi descoperit insulina.
Pe românul Nicolae Păulescu nimeni nu l-a nominalizat ca potenţial câştigător al premiului Nobel. Cei doi savanţi canadieni laureaţi ai premiului Nobel au recunoscut contribuţia românului în descoperirea insulinei, chiar în discursul de primire al premiului din 1923. Profesorul Nicolae Paulescu s-a considerat nedreptăţit la auzul veştii că cei doi canadieni au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei. Profesorul s-a adresat Comisiilor pentru Premiul Nobel de la Uppsala, solicitând îndreptarea greşelii. Nedreptatea nu a fost însă recunoscută.
Nicolae Paulescu a incetat din viata pe 19 iulie 1931. In anul 1990, savantul a fost numit post mortem membru al Academiei Romane. Trei ani mai tarziu a fost inaugurat la Bucuresti Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli metabolice Paulescu.
