Lucruri ciudate se întâmplă cu animalele din Cernobîl. Oamenii de știință studiază zona.
Lucruri ciudate se întâmplă cu animalele din Cernobîl. După ce au primit o doză mare de radiații, au început să se schimbe. Unele au încetat să mai facă cancer, altele experimentează o evoluție accelerată.
Să vedem ce se întâmplă cu fauna din Cernobîl și ce beneficii pot aduce aceste observații oamenilor.
Locul în care evoluția a apăsat pedala de accelerație
Când oamenii se gândesc la Cernobîl, se gândesc imediat la un sarcofag de beton, clădiri înclinate și copaci fantomatici. Dar iată ce este uimitor: în mijlocul acestei post-apocalipse radioactive, viața nu a supraviețuit pur și simplu – a decolat ca o mașină luxoasă la un semafor, plină până la refuz de „cai putere”.
Un grup de biologi spanioli de la Universitatea din Oviedo a studiat broaștele de la Cernobîl.
Aceștia au fost foarte surprinși să constate cât de repede acumulează schimbări în comparație cu broaștele obișnuite.
Estimările aproximative în cifre au fost următoarele:
• Evoluția broaștelor s-a accelerat de două ori;
• Evoluția la câini s-a accelerat cu 80%;
• La șoareci de câmp – cu 55%.
Oamenii de știință au înregistrat astfel de trucuri încât darwiniștii din întreaga lume își freacă mâinile de încântare. În continuare, vă voi povesti despre cei mai interesanți, în opinia mea, reprezentanți ai faunei de la Cernobîl.
Broaște Ninja
Broaștele arboricole estice (Hyla orientalis) din Cernobîl s-au înnegrit. De ce? E simplu: melanina nu este doar importantă pentru bronzare și o nuanță frumoasă a pielii, ci și pentru protecția împotriva radiațiilor. La broaștele cu pielea închisă la culoare, celulele sunt mai puțin afectate de radiațiile ionizante.
În doar 10 generații (și pentru o broască care are 1000), indivizii întunecați au început să domine. O selecție dură, dar corectă: cei deschiși la culoare au fost mâncați de radiații, cei întunecați au supraviețuit și s-au înmulțit.
Și noile mutații și gene s-au instalat prea repede. Da, animalele negre sunt comune în zonele muntoase pentru a rezista la radiațiile solare. Dar acest lucru necesită cel puțin sute, și de obicei chiar mii de ani de evoluție. Chiar și pentru animalele care au generații atât de rapide, cum ar fi broaștele. Aici, schimbările dramatice au avut loc în câteva decenii.
În cazul culorii, evoluția a urmat o traiectorie și mai accelerată. După cum am scris la începutul articolului, în medie, evoluția broaștelor a accelerat de două ori mai mult. Dar aici, datorită selecției naturale (broaștele non-negre au murit mai repede), mutația cu culoarea s-a dovedit a fi cu 500% mai rapidă în comparație cu condițiile naturale normale.
Lupii care nu fac cancer
Se crede că radiațiile cresc dramatic probabilitatea apariției cancerului. Sub influența radiațiilor, celulele suferă mutații, iar aceasta este principala cauză a cancerului. Dar lupii din Cernobîl par să fi încălcat acest tipar.
Acești tipi trăiesc sub radiații constante, care sunt de șase (!) ori mai mari decât nivelul sigur pentru oameni. Și știi ce? Nu mor de cancer. Deloc.
Au ceva asemănător unui scut biochimic în corpul lor. Oamenii de știință au descoperit la acești prădători gene care sunt asociate cu repararea ADN-ului și suprimarea tumorilor.
Câini din Zonă: Corcituri cu ADN ca Forțele Speciale
În ciuda fondului genetic limitat, izolarea prelungită de peste 40 de ani a dus la acumularea de variante genetice rare, care nu se găsesc la alți câini.
Câinii din zona Cernobîl arată ca niște terrieri obișnuiți de curte, dar în interior trec printr-o adevărată revoluție genetică.
Oamenii de știință au descoperit 391 de regiuni unice ale genomului lor. Unele dintre aceste zone sunt responsabile de imunitate și repararea ADN-ului.
Radiațiile au contribuit însă la întărirea lor într-un mod specific.
Acești câini au devenit mai puternici nu din cauza radiațiilor în sine, ci pentru că cei slabi au murit, iar cei puternici au rămas –
Cam așa supraviețuiesc bacteriile în corpul nostru atunci când le administrăm antibiotice. Doar cele mai puternice și mai rezistente supraviețuiesc, iar restul mor (de aceea este atât de important să se termine tratamentul cu antibiotice, așa cum este prescris de medic – în acest caz, toate bacteriile vor fi eliminate. Multor dintre noi ne place să nu mai luăm antibiotice imediat ce simptomele dispar).
Și încă un fapt interesant de adăugat la pușculiță: câinii care locuiesc chiar la gară și câinii din orașul Cernobîl sunt deja populații genetic diferit,, deși distanța dintre ei este de doar 16 km. O ruptură radioactivă, ca într-un film science fiction.
Păsări pline de antioxidanți
Și păsările au fost implicate. Rândunelele și alte păsări din zona de excludere au demonstrat o capacitate fenomenală de a se proteja de radiații. S-a constatat că acestea aveau niveluri crescute de antioxidanți – substanțe care neutralizează daunele cauzate de radicalii liberi.
Era ca și cum natura le-ar fi rescris instrucțiunile de funcționare ale corpului din mers. Păsările cu cele mai bune „truse de prim ajutor intern” au supraviețuit și și-au transmis genele.
Plante: Mutanți strâmbi
Evoluția radioactivă nu a ocolit nici flora. Pinii din zonă au trunchiuri strâmbe, morcovii au o dezvoltare întârziată, iar unele specii au probleme de reproducere.
Dar nu toată lumea o duce atât de rău. Această plantă este norocoasă – năsturelul Thale (cunoscut științific sub numele de Arabidopsis).
De ce au oamenii nevoie de toate acestea?
Oamenii de știință observă că radiațiile nu numai că pot distruge organismele, ci și pot stimula schimbări evolutive benefice.
Acești mutanți ne ajută să înțelegem cum să combatem cancerul, cum să ne recuperăm după radiații și chiar cum să creăm plante rezistente la condiții extreme – fie că este vorba de Marte sau de o zonă post-dezastru nuclear.
Cercetarea animalelor și plantelor de la Cernobîl nu este doar știință de dragul științei. Este o șansă. O șansă de a înțelege mai bine cum funcționează corpurile noastre și ce trucuri putem împrumuta de la natură.
Cernobîl este un laborator gigantic fără halate albe. Aici, principalul experimentator este însăși viața.
Au trecut aproape 40 de ani, iar Cernobîl continuă să uimească. Acolo unde omul s-a retras, natura a arătat de ce este capabilă. Uneori este înfricoșătoare. Alteori este uimitoare.
