Ce se întâmplă cu sufletul în a 3-a, a 9-a și a 40-a zi după moarte? Răspunsul unui preot.
„Ce se va întâmpla cu mine după moarte?”
Această întrebare este cea care îi conduce cel mai adesea pe oameni să se gândească la Tatăl Ceresc și la Biserică.
Ortodocșii nu au nicio îndoială că spiritul nostru, spre deosebire de trup, este nemuritor.
Dar unde anume va ajunge când învelișul fizic va muri?
Un preot ortodox a răspuns la această întrebare și la altele referitoare la viața de apoi.
Creștinii au propria lor înțelegere a ceea ce se întâmplă cu o persoană în primele zile după moartea fizică. Cu toate acestea, această poziție nu poate fi considerată o dogmă strictă; este o înțelegere specială susținută de Sinod. Următoarele date postume sunt venerate în mod special de credincioși:
A treia zi – conform tradiției ortodoxe, aceasta este ziua în care se comemorează defunctul. Această dată este simbolică, deoarece în a treia zi după moartea Sa Însuși Mântuitorul a înviat.
Conform Sfântului Isidor din Pelusium, din acest motiv oamenii cred că în a treia zi sufletul face trecerea spre Eternitate, mergând în Rai.
Conform altor Sfinți Părinți, numărul „trei” este numărul Domnului, deoarece reprezintă credința creștinilor în Sfânta Treime. De aceea, cei răposați sunt pomeniți în a treia zi, cu o slujbă de pomenire, în cadrul căreia se cere iertarea păcatelor și iertarea celor răposați.
A noua zi – conform mărturiei lui Simeon din Tesalonic, această zi reprezintă cele nouă rânduri de îngeri, cărora se poate alătura duhul decedatului. Această perioadă de timp este tocmai cea îngăduită duhului pentru a înțelege trecerea la Viața Veșnică și a-și lua rămas bun de la toate lucrurile pământești. Starețul Paisie a menționat și el acest lucru de mai multe ori, spunând că „păcătoșii sunt ca bețivii care se trezesc în această perioadă”.
A patruzecea zi este o dată comemorativă specială. În a patruzecea zi, Mântuitorul S-a înălțat în Împărăția Cerurilor și, prin urmare, creștinii cred că în aceeași zi, spiritul decedatului apare înaintea ochilor lui Dumnezeu.
Israeliții l-au jelit și pe Moise timp de patruzeci de zile. Această perioadă este importantă și pentru rudele decedatului – în această perioadă, își jelesc persoana iubită, acceptă trecerea în neființă și se roagă zilnic pentru sufletul ei.
Dar unde anume ajunge sufletul după moarte? Nimeni nu poate da un răspuns definitiv la această întrebare – este un mister al lui Dumnezeu, dincolo de înțelegerea umană. Dar știm că, după ce ne-am lepădat de cotidian, vom trece în Etern.
Și nu este oare mai important să ne întrebăm nu unde vom ajunge, ci cu cine vom ajunge? Va conta vreun loc anume pentru noi dacă vom fi cu Tatăl nostru Ceresc?
Creștinii ortodocși știu că un spirit care se află în Eternitate este chemat în curând la Judecata lui Dumnezeu, unde i se hotărăște soarta viitoare. Domnul decide unde va fi spiritul – în Împărăția Cerurilor sau în iad.
El ne judecă după faptele noastre pământești, stabilind dacă am fost buni sau răi, mândri sau umili, milostivi sau cruzi. Cu alte cuvinte, viața noastră pământească ne determină soarta după moarte, în momentul Judecății lui Dumnezeu.
Mai mult, nu fiecare dintre noi se va înălța imediat la Rai. Credincioșii sunt bine conștienți de conceptul de „încercări”. Încercările sunt încercări specifice prin care trebuie să treacă spiritul decedatului. Conform tradițiilor Sfinților Părinți, în timpul încercărilor, o persoană este testată de duhuri rele.
Ei încearcă să-l facă să se îndoiască de propria sa mântuire, de Dumnezeu și de Marele Jertfă pe care El l-a făcut pentru întreaga omenire. Însuși conceptul de „case de tortură” provine dintr-un cuvânt comun în rusia antică – „mytnya”. Așa numeau strămoșii noștri locurile unde se plăteau diverse amenzi.
Cu alte cuvinte, în momentele de încercare, trebuie să plătim o anumită „amendă” și să îndurăm testul ispitei. Calitățile virtuoase pe care le-am cultivat în timpul vieții ne ajută să rezistăm ispitei.
Dintr-o perspectivă religioasă, casele de vamă nu sunt un omagiu adus Tatălui Ceresc, ci o luptă și o recunoaștere deplină a acelor păcate pe care nu am reușit să le depășim în viață. Și numai încrederea sinceră în Domnul ne poate ajuta să trecem peste aceste încercări.
Este important să ne amintim că păcatele sunt ascunse nu doar în acțiunile noastre, ci și în cuvintele noastre simple. De exemplu, Dumnezeu nu face nicio diferență dacă o femeie și-a înșelat soțul sau doar și-a exprimat o astfel de dorință – este același păcat.
Păcătuim când suntem nepoliticoși cu alți oameni, folosim un limbaj obscen, ne angajăm în discuții deșarte, instigăm sau blasfemiem.
Orice înșelăciune, chiar și minoră, este un păcat. Înșelăciunea include mărturia mincinoasă, sperjurul, înșelăciunea și procesele necinstite.
Să aruncăm o privire mai atentă asupra faptelor păcătoase. Acestea includ lăcomia, care se referă nu doar la plăcerile fizice, ci și la orice indulgență în pasiuni carnale: beția, precum și dependența de droguri.
Lenea este, de asemenea, un păcat grav, inclusiv munca de proastă calitate și parazitismul. Hoții comit un păcat teribil însușind proprietatea altcuiva prin orice mijloace necesare: furt, fraudă sau manipulare.
Alături de furt se află zgârcenia, care implică nu doar lăcomia, ci și acumularea nechibzuită, asemănătoare obsesiei. Se manifestă prin luare de mită, refuzul de a da pomană, extorcare și camătă.
De asemenea, ar trebui să facem tot posibilul să stăpânim din inimile noastre sentimentul de invidie, precum și mândria și furia – acestea ne otrăvesc sufletele, distrugându-le încet, dar sigur.
Este imposibil să nu menționăm un păcat atât de teribil precum crima. Este important să înțelegem că uciderea poate fi comisă atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Aceasta include atât îndemnarea la sinucidere, cât și avortul.
Evitați cu grijă orice fel de ghicire și orice alte intervenții magice în viața voastră – acest păcat a fost menționat de mai multe ori în Sfintele Scripturi.
Și, în final, nu vă dedați la fornicație – contemplarea imaginilor erotice, precum și la fantezii pofticioase, ca să nu mai vorbim de adulter și păcate grave de sodomie.
Amintiți-vă întotdeauna că pentru Tatăl Ceresc nu există așa ceva precum „moartea” – în înțelegerea Lui, duhul nostru trece doar printr-o tranziție de la material la imaterial. Dar felul în care apare acesta înaintea Domnului depinde exclusiv de noi.
