„Bunicul meu a fost cel care a avut grijă de mine până la ultima lui suflare” . O reflecție frumoasă și emoționantă despre dragostea bunicilor.
„Tatăl meu a plecat de acasă când eu aveam doar câteva luni, iar mama se ocupa de facturi, de îngrijirea noastră zilnică, de problemele de acasă… și de toată familia: de fratele meu ,de mine.. Tatăl meu a plecat pentru că, evident, casa noastră nu era suficient de buna pentru el, pentru că responsabilitatea nu era „a lui”, pentru că libertatea lui era mult mai importantă decât noi.
Eram noi trei împotriva lumii.
Prin noroc și dragoste, bunicul meu i-a luat locul, nimeni nu l-a întrebat dacă își dorește, dar știa totuși că cineva ar trebui să ne ofere o figură paternă, știa că cineva trebuie să ne ajute să ne învețe ce este bine sau rău. Știam că altcineva trebuie să ne învețe cum să mergem pe bicicletă, să ne arate tablele de înmulțire și să ne citească povești înainte de culcare. El știa că cineva trebuia să facă aceste lucruri în timp ce mama lucra să ne creasca. A făcut-o din inimă, a făcut-o cu toată noblețea personalității sale, a făcut-o cu toată dragostea pe care o păstrase în interiorul său special pentru a ne dărui. A făcut-o pentru că ne-a iubit din prima zi în care ne-a văzut.
Nu am pierdut niciodată nimic dacă nu am avut un tată. Îndrăznesc să spun că nici nu am nevoie de o poză cu el, pentru că bunicul nostru s-a ocupat de tot, nu pentru că a încercat să-l înlocuiască, ci pentru că a trebuit, si a făcut-o cu drag. Pentru că era responsabil de transmiterea valorilor, regulilor, smereniei și nobleței societății noastre, așa cum le avea deja în ființa sa.
Nu ne-au lipsit niciodată îmbrățișările sau sărutările neașteptate care ne-au șters lacrimile. Nu ne-au lipsit niciodată cuvintele de motivație și speranță, cărora ii mulțumim și le antrenăm să fim adulții care suntem astăzi.
Bunicul meu, cel mai credincios, nobil, sincer și atașat de principiile sale. Bunicul meu, omul care m-a salvat de nenumărate ori, care s-a jucat cu mine indiferent dacă îi cădea părul din cauza bolii. Bunicul meu, care mi-a fost și tată, care a avut grijă de mine până la ultima suflare a vieții lui..
Avea super-puteri să ma vindece de rănile de la jocurile de afara, de rănile sufletului. Bunicul meu a avut superputeri să ne convingă că totul va fi în regulă, că nu exista nicio rană care să dureze 100 de ani, că nu exista nicio durere atât de intensă încât să nu se vindece cu timpul sau o problemă care să nu aibă soluție, că viața traita cu dragoste este cea mai frumoasa…
Bunicul meu a fost mai mult decât un tată, o ființă veșnică care încă trăiește în mine, chiar dacă astăzi nu mai este aici. Bunicul meu, omul care s-a transformat în lumină, care după ce ne-a luminat, este acum responsabil pentru luminarea cerului. Bunicul meu, omul care m-a urmărit crescând, iar astăzi, datorită lui, sunt ceea ce sunt.
Îti mulțumesc bunicul meu pentru afecțiune, dragoste și pentru ființa umană în care m-ai transformat, pentru că fără tine nimic nu ar fi fost la fel.”
