Supraprotecția copiilor si a spune „da” la orice creează copii răsfățați și dominatori.
Psihologii spun asta, noi, mamele, vedem asta în fiecare zi. Fie că suntem cu propriii noștri copii , fie cu cei din jurul nostru. Cu cât le oferi mai mult spațiu copiilor, cu atât ocupă mai mult. Și de ce ar trebui să ne surprindă acest lucru, din moment ce vedem că se întâmplă și cu adulții, în fiecare zi în jurul nostru.
Copiii, ca si adultii chiar și atunci când sunt mici, sunt exigenți în fiecare zi. Acest lucru este în natura lor.
Și noi, ca părinți, dăruim. Dăruim emoții și lucruri materiale pentru a câștiga dragostea lor.
Într-un fel, încercăm să-i „fermecăm” oferindu-le totul.
Încet-încet, confundam„a-mi ajuta copilul” cu „a deveni servitorul lui”. Uităm că cei mici la vârsta de 5 ani și-au construit o personalitate completă, știu foarte bine ce se întâmplă cu ei.
Și ei continuă să ceară, pentru că asta e „treaba” lor, să se extindă, iar noi continuăm să spunem „da” fără limite și bariere.
„Îți voi da orice îmi vei cere, atâta timp cât mă vei răsplăti cu dragostea și devotamentul care lipseau din propria mea viață”, scrie medicul pediatru francez Aldo Nauri.
În acest fel, copiii nu învață să respecte nevoile celorlalți și devin nefericiți.
Cunosc multe mame din mediul meu care se plâng că copiii lor nu le lasă în pace.
Ei revendică partea cea mai bună a canapelei, televizorul care pun ce vor ei, când vor ei, întrerupându-i doar ca să-i întrerupă când părinții sunt la telefon, când au prieteni în vizită, venind în patul conjugal oricând au chef (și nu pentru că le-ar fi frică) și, în general, inventând nevoi doar pentru a atrage atenția.
Pe măsură ce cresc, acești copii își transferă propria iresponsabilitate asupra părinților.
„Dacă n-ai fi fost ocupat cu treburile,eu , nu mi-aș fi tăiat degetul”, „Dacă ai fi fost aici, mi-aș fi terminat temele”, „Dacă m-ai fi trezit, n-aș fi întârziat la școală” și așa mai departe.
Aceștia sunt copii „vampiri” care îți sug energia printr-un pai, la propriu.
Nu sunt copii răi, sunt copii a căror toleranță și poate slăbiciunea părinților i-a determinat să se comporte astfel. Sunt, de asemenea, o nouă generație de „tirani”, care nu sunt copii ai unor familii neglijate sau ai unor familii cu probleme grave precum droguri, alcoolism, bătăi etc., ci copii a căror protecție și asigurare excesivă le-a modificat caracterul.
Copiii trebuie să învețe respectul reciproc.
Dacă copiii nu învață din copilărie să respecte nevoile părinților lor (întrucât ei sunt primii oameni cu care locuiesc) nu vor putea respecta pe nimeni din viața lor.
Vor fi chinuiți în interior, deoarece vor dori mereu să fie în centrul atenției, vor dori mereu să aibă totul făcut, nu vor putea accepta un „nu” drept răspuns și nu vor putea rezista niciunui fel de respingere. Își vor stabili mereu obiective mari pe care nu le pot atinge și nu vor putea face față eșecului.
Adesea părinții spun „nu vreau ca bietul meu copil să fie supărat”, „să nu aibă ce își dorește și să-i pară rău” și noi îi dăm. Și copilul învață că ori de câte ori cere, primește. Și dacă nu primește ce cere, se lovește, țipă până primește.
Acești copii devin exigenți, iresponsabili, agresivi și, mai presus de toate, nepoliticoși. Pun presiune pe părinții lor, făcându-i să nu creadă în ceea ce au creat, exclusiv din dragoste și din dorința de a dărui .
Aceștia sunt opresori de copii care nu lasă pe nimeni să „respire”.
Limitele, a spune „nu” și a respecta nevoile celorlalți sunt lucruri care se învață și este bine să le predăm copiilor noștri de la o vârstă fragedă. Nu este plăcut pentru niciun părinte să spună „nu” și să-și vadă copilul supărat.
Dar să nu uităm că asta e spre binele lui.
În plus, haideți să ne gândim ce fel de model suntem noi, ca părinți, pentru copilul nostru, când știe că poate face orice vrea cu noi? Cum este posibil să câștigăm respectul unui copil atunci când bate din palme și noi dansăm?
„Slăbiciunea” nu este o scuză. Slăbiciunea este egală cu lipsă de putere.
Și ceea ce au nevoie copiii este un părinte „puternic” și stabil, care să-i îndrume în privința a ceea ce este bine și a-i invata despre ceea ce este rău pentru a fi fericiți mâine. Iar un tiran de copii nu poate fi fericit tot restul vieții.
Un copil nu are nevoie de toate „da-urile” și conforturile din lume.
