Beneficiile florilor de salcam, recoltare si prepararea apei de salcam si beneficiile acestuia.
Florile de salcâm
Cu mirosul lor dulce şi blând, florile de salcâm se recomandă de la sine ca având acţiune terapeutică. Ele au darul de a linişti, de a calma şi de a tonifia. Sunt utilizate pentru combaterea stresului, a migrenelor pe fond de stres, a gastritei hiperacide şi a ulcerului, pentru calmarea tusei şi vindecarea unor boli respiratorii cum ar fi bronşita, bronşita astmatiformă sau astmul.
Recoltare. Se recoltează mănunchiurile de flori cu totul, manual, pe vreme uscată, în perioada de maximă dezvoltare, adică pe la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie.
Florile se pot folosi în stare proaspătă (la siropuri, dulceaţă, salate) sau uscate. Uscarea se face într-un singur strat, la soare sau în locuri bine aerisite şi ventilate. Dintr-un kilogram de flori proaspăt culese rămân după uscare 125-150 de grame de plantă.
Apa de flori de salcâm
Mod de preparare: O mână de flori uscate de salcâm se pun într-un vas, turnându-se deasupra un litru de apă curată de izvor sau de fântână. Se lasă să se macereze opt ore, de seara până dimineaţa, după care se filtrează şi se pune într-o sticlă.
Indicaţii terapeutice: Aceasta „apă” se consumă în locul apei potabile sau al sucurilor în timpul zilei, doza de un litru fiind minimul pentru o zi. Apa de flori de salcâm este un remediu subtil, dar şi eficient, pentru combaterea unor afecţiuni cum ar fi gastrita hiperacidă, ulcerul gastric, constipaţia (în forme uşoare), eczemele apărute pe fond nervos, dereglările de apetit etc.
Acest lichid uşor dulceag are calitatea de a ne calma şi de a ne limpezi stările emoţionale, liniştindu-ne ca prin farmec atunci când îl savurăm. Pentru a ne convinge de efectele acestui remediu floral, va trebui să-l administrăm vreme de măcar o lună.
Salcâmul este o plantă parfumată cu proprietăți vindecătoare:
Preparatele medicinale din flori de salcam sunt utilizate pentru calmarea durerilor reumatice, pentru atenuarea aciditatii gastrice, in arsurile retrosternale datorate hiperaciditatii, ca antitusiv si emolient in infectiile acute ale aparatului respirator.
Florile sunt consumate proaspete. Ele pot fi, de asemenea, prăjite laminate în aluat pentru a pregăti o clătită. Floarea este culesă chiar înainte de deschidere, iar frunzele sunt destul de tinere. Utilizarea medicală a salcâmului este limitată la floare, deoarece alte părți, în special coaja, sunt considerate otrăvitoare.
Probleme digestive
Deoarece salcâmul contine fibre solubile benefice, ajuta la digestie. Poate avea efecte calmante pentru cei care suferă de tulburări digestive, cum ar fi sindromul intestinului iritabil (IBS).
Floarea de salcam are proprietati miraculoase si calmeaza in cateva minute durerile gastrice. Se poate face si tratament de lunga durata, precum si tratament scurt. In tratamentul de lunga durata, trebuie consumata cate o lingurita cu pulbere de flori de salcam inainte de fiecare masa, pentru gastrite si ulcer. Se poate tine cura de o luna, cu posibilitatea de a se repeta dupa inca o luna de pauza. De asemenea, puteti prepara o infuzie de flori de salcam, turnand circa 200 de mililitri de apa fiebinte, clocotita peste o lingurita de flori de salcam uscate. Acoperiti ceasca timp de 5-10 minute, strecurati si beti lichidul obtinut.
Calmarea unei dureri în gât
Salcâmul este o planta naturala care actioneaza ca un calmant pentru membranele mucoase. Această acțiune calmantă poate acoperi și calma iritațiile asociate cu durerile în gât. Multe dintre medicamentele și picăturile de tuse de astăzi conțin salcâm.
Floarea de salcam contine ulei volatil, precum si acacina si robinina, doi compusi foarte impoartanti cu proprietati antitusive excelente. Infuzia de flori de salcam, consumata la o temperatrua nu prea ridicata poate calma crizele de tuse convulsiva. De asemenea se poate indulci infuzia cu miere din floare de salcam.
Combate stresul
Floarea de salcam are efect relaxant, calmant, datorita substantelor pe care le contine. O cura cu ceai de floare de salcam este un remediu excelent impotriva stresului. Astfel, se bea timp de o luna cate unsa sau doua caini de infuzie de floare de salcam zilnic si migrenele cauzate de stres vor disparea garantat.
Sanatate dentara
Extractul de salcâm adăugat în pasta de dinți combate gingivita. De asemenea, s-a constatat că acest adaos de salcâm are un puternic efect antibacterian asupra cavitatii bucale. Acest lucru poate ajuta la prevenirea multor boli gingivale și la reducerea plăcii bacteriene.
Salcam pentru acnee
Mierea unică de salcâm, seva dulce concentrată, are puternice proprietăți antibacteriene și antimicrobiene. Aceste proprietăți fundamentale sunt ideale pentru reducerea și prevenirea acneei.